Prin ordinul ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, în funcția de Director al Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a fost promovat Nicolae Ciubuc.
La începutul lunii mai curent, Nicolae Ciubuc a fost numit în calitate de director interimar al AIPA. Din 2010, el a deţinut funcţia de director adjunct al agenției, după ce anterior, acumulase experienţă în cadrul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare timp de şase ani în domeniul juridic şi armonizării legislaţiei.
Nicolae Ciubuc este absolvent al Universităţii de Stat din Moldova, iar ulterior şi-a completat studiile la Academia de Administrare Publică de pe lângă Guvernul Republicii Moldova, obţinând titlul de magistru în management public.
Diana Munteanu