Procuratura mun. Chişinău, de comun cu ofiţerii de urmărire penală ai Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, în colaborare cu angajaţii Direcţiei Antidorg din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii al IGP al MAI şi ai Batalionului cu Destinaţie specială „Fulger”, au deconspirat şi anihilat activitatea infracţională a unei grupări criminale, specializată în contrabandă şi punerea ilegală în circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope în proporţii deosebit de mari (buprenorfin „SUBUTEX”), informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.
Conform datelor urmăririi penale, membrii respectivei grupări criminale au obţinut în Franţa substanţa psihotropă – buprenorfin (SUBUTEX), pe care au introdus-o pe teritoriul Republicii Moldova prin contrabandă, tăinuindu-o de controlul vamal. În Republica Moldova substanţa indicată a fost prelucrată şi comercializată în diferite raioane ale ţării.
Urmare a unui complex de măsuri speciale de investigaţii, realizate în raioanele Rezina şi Orhei au fost reţinuţi şase membri ai respectivului grup criminal. Persoanele reţinute au vârstele cuprinse între 23 şi 39 de ani, sunt locuitori a raioanelor Orhei, Rezina şi stânga Nistrului, iar femeia reţinută este profesoară de clasele primare la un liceu din Orhei. În cadrul percheziţiilor corporale şi în locuinţele făptuitorilor au fost depistate şi ridicate substanţe narcotice şi psihotrope în proporţii deosebit de mari şi bani proveniţi din activitatea criminală.
Procurorii le-au înaintat inculpaţilor învinuirea, iar la demersul procurorilor aceştia au primit mandate de arestare a câte 20 şi 30 de zile.
Diana Munteanu