Un locuitor al municipiului Chișinău este documentat pentru tentativa introducerii ilegale pe teritoriul țării a unui lot impunător de medicamente de uz veterinar.
În după-amiaza zilei de ieri, echipa mixtă de control, formată din polițiști de frontieră și colaboratori vamali, a depistat în compartimentul marfar al unui autocamion de model Mercedez-Benz Sprinter 416 o serie de preparate medicinale, fără acte de proveniență. Autoturismul era condus de către un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 24 de ani.
În cadrul inventarierii, inspectorii autorităților de frontieră au identificat 16 denumiri comerciale de medicamente veterinare, care încorporează, per total, 6765 articole de diferite categorii: vaccinuri – 2415 unități, medicamente sub formă de comprimate – 3620 și unguente – 730.
Potrivit estimărilor, valoarea totală a mărfii depășește suma de 150 mii MDL, fapt pentru care a fost inițiată o cauză penală conform indicilor infracțiunii prevăzute de art. 248 alin. (1) al CP al RM ”Contrabanda”. În cazul demonstrării culpabilității persoanei reținute, aceasta riscă amendă în mărime de la 150 la 300 u.c., muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 2 ani.
Marfa depistată a fost ridicată în vederea confiscării, cazul fiind deferit Serviciului Vamal pentru continuarea cercetărilor și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.
Dina Roșca