Un locuitor al capitalei, care în vara anului trecut a comis un atac tîlhăresc asupra unui poliţist, şi-a primit pedeapsa.
Procuratura sect.Botanica a demonstrat prin probe că, în luna iulie 2015, urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, inculpatul a atacat, în stradă, un bărbat, căruia i-a aplicat multiple lovituri cu o piatră în regiunea capului, după care l-a deposedat de bunuri personale, estimate la peste 15 mii de lei. Victima s-a dovedit a fi colaborator de poliţie, care în urma leziunilor grave primite a fost internat în spital, în stare de comă.
Recent, pentru comiterea tîlhăriei, inculpatul, în vîrstă de 32 de ani, a fost condamnat la 7 ani şi 6 luni închisoare.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.
Diana Munteanu