Ca urmare a incidentului ce s-a produs în seara zilei de vineri, 5 februarie 2016, când 2 tinere au căzut dintr-un carusel amplasat în Piaţa Marii Adunări Naţionale, Primăria municipiului Chişinău face următoarele precizări.
1. Printr-o dispoziţie a primarului general din 25 ianuarie 2016, agentul economic a fost obligat să evacueze toate utilajele instalate în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în termen de 3 zile, din cauza nerespectării tehnicii de securitate.
2. Odată cu autorizarea instalării utilajului pentru jocurile distractive în Piaţă, agentul economic a fost somat să respecte tehnica securităţii, să obţină paşaport tehnic pentru fiecare carusel şi să deţină act de instalare şi expertiză tehnică pentru utilaje.
3. Primăria municipiului Chişinău a informat toate instituţiile responsabile despre abrogarea dispoziţiei prin care s-a autorizat instalarea utilajelor în PMAN.
Dispoziția nr. 1105-d din 18 decembrie 2015;
dispoziția nr. 24-d din 25 ianuarie 2016;
Foto-simbol: sputnik.md
Diana Munteanu