Primarii care au depus proiectele câştigătoare ale concursului „Satul Viitorului” au fost prezenţi la o întâlnire cu Vlad Plahotniuc, unde acesta i-a felicitat pentru iniţiativa de a participa la concurs şi pentru preocuparea pe care o au pentru localităţile şi cetăţenii pe care îi reprezintă, potrivit edelweiss.md.
În data de 3 martie curent, Fundaţia lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” a iniţiat un concurs în cadrul proiectului naţional „Satul Viitorului”, al cărui obiectiv principal este modernizarea localităţilor rurale din Republica Moldova. Potrivit Regulamentului concursului, primarii din toată ţara au avut posibilitatea să trimită la sediul Edelweiss unul sau mai multe proiecte, urmând ca cele mai bune cinci dintre acestea să fie finanţate de către Fundaţie.
Proiectele alese au fost cele propuse de primarii din satele Văleni, raionul Cahul – Covorul tradiţional din Lunca Prutului – parte a identităţii naţionale; Mîndîc, raionul Drochia – Reconstrucţia şi modernizarea sistemului de iluminat stradal; Meşeni, raionul Rezina – Construcţia sau reconstrucţia sistemelor de epurare, canalizare şi aprovizionare cu apă; Mileştii Mici, raionul Ialoveni – Un parc amenajat la sat – un copil fericit acasă şi comuna Sărata Galbenă, raionul Hînceşti – Procurarea unui microbus cu 18 locuri dotat şi cu rampă specială pentru cei doi copii cu nevoi speciale. Fiecare dintre aceste localităţi va beneficia de un premiu în valoare de 200.000 lei din partea “Edelweiss”, iar banii vor fi folosiţi pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare locală depuse în cadrul concursului.
„Când am iniţiat acest proiect, noi ne-am gândit la cei care trăiesc în Moldova, dar şi la cei care au plecat şi îşi doresc să se întoarcă. Problema nu este că ei pleacă, dar problema este că ei nu se mai întorc. Noi vrem să vă sprijinim să construiţi o viaţă mai bună pentru moldoveni”, a declarat fondatorul Edelweiss, Vlad Plahotniuc.
Cei 5 primari au avut cuvinte de laudă pentru iniţierea acestui proiect şi au mulţumit fondatorului Fundaţiei pentru oportunitatea ce le-a fost oferită. „Proiectul acesta este ca o gură de aer pentru noi”, a afirmat Silvia Ştirbeţ, primarul satului Văleni, raionul Cahul.
Primarul satului Mîndîc, raionul Drochia, Ion Lupaşcu, a declarat că ”Trebuie să oferim servicii de calitate pentru cetăţeni ca ei să nu plece. Şi eu am fost plecat, am văzut cum este în străinătate şi vreau să fac o viaţă mai bună pentru moldoveni aici, acasă.”
De asemenea, primarul satului Mileştii Mici din raionul Ialoveni, Lilian Caramanu, a fost foarte impresionat de şansa primită şi a mulţumit în numele celor peste 600 de copii din localitate care se vor bucura de noul parc care se va amenaja din finanţarea primită de la Edelweiss.
Toţi primarii prezenţi la întâlnirea cu Vlad Plahotniuc l-au invitat pe acesta în localităţile ce beneficiază de sprijin din partea Fundaţiei şi l-au asigurat că toţi locuitorii sunt foarte mulţumiţi şi preţuiesc ajutorul pe care l-au primit.
Diana Munteanu
Respect pentru aceasta fundatie, vorbele sunt urmate de fapte, iar actiunile voastre duc spre un rezultat deosebit pentru a imbunatati situatia tarii.
cu 200 de mii nu construiesti satul din nou, dar macar o gradinita ceva… altii in general nimic nu dau
ai dreptate ,dar macar cit de cit este un ajutor financtia, jumatate pune scoala sau gradinita is iata cajumate de suma este si mult mai ușor merg treburile.
Multii au primit o sutinere majora din partea fundatiei Edelweiss, ei merita toata lauda. Sper sa contine si mai departe ajutoarele lor.
nu multi. Doar vreo 700 000 de oameni au primit ajutoare. Mi-a placut tare cind i-au daruit unei fetite talentate un pian
Mult succes dlor primari, sper sa fie o lectie buna celorlalti, ca daca depui efort, se poate!