O femeie din comuna Ciorescu a alert poliția despre faptul că fostul său soţ i-ar fi răpit concubinul, după ce l-ar fi agresat şi urcat cu forţa în portbagajul unui automobil. La faţa locului s-a deplasat grupa operativă pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Potrivit informaţiilor acumulate, agresorul în vârstă de 30 ani, ar fi venit în vizită la fosta soţie unde ar fi surprins-o în compania concubinului ei de 23 ani. Ultimul, fiind agresat fizic, a fost forţat să urce în portbagajul atuomobilului de model “Dacia Logan”, care aparţine agresorului şi s-au deplasat într-o direcţie necunoscută.
Astfel, fiind dsefăşurate acţiuni speciale de investigaţii pe urme fierbinţi, poliţiştii au stabilit că automobilul s-a deplasat în direcţia raionului Floreşti, unde au fost localizaţi iar agresorul încătuşat.
El a fost reţinut pe un termen de 72 de ore şi este cercetat penal pentru răpirea unei persoane. Conform prevederilor legislaţiei penale bănuiul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 ani până la 6 ani.
Dina Roșca