Prim-ministrul Pavel Filip a cerut Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Autorităţii Aeronautice Civile, Procuraturii Generale să întreprindă toate măsurile pentru investigarea şi elucidarea cauzelor accidentului aviatic din apropierea localității Haragâș, raionul Cantemir.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul unei discuţii telefonice cu Premierul României, Dacian Cioloş, Premierul Pavel Filip a exprimat condoleanţe familiilor şi apropiaţilor victimelor accidentului aviatic. Pavel Filip l-a asigurat pe omologul său român de tot sprijinul din partea autorităţilor Republicii Moldova pentru realizarea acţiunilor ce se impun în asemenea cazuri.
Premierul a convocat la Guvern factorii responsabili pentru coordonarea acţiunilor de mai departe: investigarea cauzelor şi stabilirea circumstanţelor accidentului.
Amintim că, un elicopter SMURD s-a prăbuşit, astăzi, în preajma localității Haradâș, raionul Cantemir. Potrivit informațiilor Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, toţi cei 4 membrii ai echipajului: pilotul, copilotul, medicul și paramedicul au decedat. Aeronava SMURD și personalul medical aparțin departamentului de la Iași.
Dina Roșca