Fracțiunea socialiștilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) lansează iniţiativa creării unui Consiliu al Societății Civile pe lângă Primărie şi CMC. Despre aceasta a anunțat astăzi, pe o rețea de socializare, șeful fracțiunii Ion Ceban.
Ion Ceban a declarat că, „obiectivul Consiliului respectiv constă în dezbaterea deciziilor principale ale Consiliului Municipal, consultarea opiniei publice privind prioritatea în soluţionarea anumitor probleme urbane: construcţii ilegale, sistemul transportului urban, tarifele locale, evacuarea deşeurilor, sistemul Gospodăriei comunal-locative, problemele privind animalele fără adăpost şi multe alte chestiuni importante”.
Totodată, Ceban a menționat că sunt invitați să se implice, în activitatea Consiliului, „toți cei cărora le pasă de soarta Chişinăului”.
„Coordonatori ai proiectului în cauză au fost numiţi consilierul municipal Gaik Vartanian şi Ludmila Arhipova. Toate propunerile vizavi de structura Consiliului, regulamentul activităţii acestuia, periodicitatea şedinţelor – le puteți expedia printr-un mesaj mie, personal, sau colegilor mei, Stanley Vartanian şi Ludmila Arhipova. Noi vom analiza toate propunerile parvenite privind structura şi activitatea Consiliului Obştesc, vom organiza dezbateri publice şi le vom include în ordinea de zi a Consiliului Municipal. Dorim ca acest organ să fie cu adevărat eficient”, a conchis Ceban.
Dina Roșca