Banca Națională a Moldovei (BNM) a lansat consultări publice privind elaborarea conceptului pentru designul monedelor cu valoarea nominală de 1 leu și 2 lei.
La consultări pot participa persoane juridice, precum și persoane fizice care au atins vârsta de 16 ani. Participanții pot prezenta câte un concept pentru fiecare monedă. Conceptul trebuie să conțină obligatoriu cel puțin o temă dintr-un domeniu relevant pentru ilustrarea monedelor. Vor fi selectate conceptele originale și bine argumentate, care oferă posibilitatea executării acestora pe suprafața monedei.
Câștigătorii vor fi desemnați de o comisie de evaluare creată de BNM. Vor fi selectate cel mult 6 concepte, câte 2 pentru fiecare poziție, care vor consta din monede comemorative și jubiliare din argint: Premiul I – „20 de ani de la introducerea monedei naționale în Republica Moldova”; Premiul lI – „1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian” și Premiul III – „Cetatea Soroca”
În caz de aprobare de către Comitetul executiv, conceptele reținute de comisia de evaluare pot fi incluse în caietul de sarcini pentru elaborarea designului monedelor cu valoarea nominală de 1 leu și 2 lei, dar Comitetul executiv își rezervă dreptul expres de a refuza rezultatele consultărilor publice și de a selecționa un concept alternativ.
Consultările publice se vor încheia pe 4 august 2017.