Societatea civilă și cetățenii au un rol crucial în ”constrângerea” guvernelor pentru ca acestea să devină mai deschise, mai transparente și mai responsabile. Autoritățile locale, care au participat, în cadrul atelierului de lucru în domeniul contractării deschise spun că își doresc achiziții transparente, doar că se confruntă cu o lipsă acută de cadre, care sunt demotivate de salariile mici din sectorul public.
Potrivit unui comunicat al IDIS Viitorul, Diana Enachi, unul din trainerii atelierului de lucru spune că cel mai importat lucru în achiziții este accesul liber la informațiile ce vizează toate etapele procesului, care este limitat. ”Conceptul de ”contractare deschisă” are la bază doi piloni: deschiderea datelor și implicarea activă a tuturor actorilor, nu doar a celor două părți implicate în contractare – autoritățile și sectorul privat, dar și a societății civile și cetățenilor cărora trebuie să li se ofere posibilitatea să se expună și să notifice organele de control, ori de câte ori sesizează o problemă. La aplicarea principiilor de contractare deschisă, toți au doar de câștigat: autoritățile care obțin mai multă valoare pentru banii publici, operatorii economici – condiții de concurență sănătoasă și tratament nediscriminatoriu. Societatea civilă trebuie să aibă acces deschis la date și posibilitatea monitorizării utilizării resurselor publice, iar cetățenii – bunuri, servicii și lucrări publice de calitate.
”Administrațiile publice achiziționează bunuri și servicii pentru cetățenii lor: aceste achiziții trebuie făcute în modul cel mai eficient. De asemenea, achizițiile publice oferă oportunități pentru întreprinderi, încurajând astfel investițiile private și contribuind în mod concret la creșterea economică și la crearea de locuri de muncă. Achizițiile publice joacă un rol important în canalizarea fondurilor structurale și de investiții europene”, a explicat Viorel Chivriga, director de programe IDIS Viitorul.
Autoritățile contractante au declarat în cadrul atelierului de lucru că procedurile achizițiilor publice în unele localități sunt anevoioase ca urmare a lipsei specialiștilor și capacităților în domeniu. Or, acest lucru îngreunează procesul, iar de cele mai multe ori autoritățile locale pierd finanțările alocate.
De men ionat că, atelierul a fost organizat de către IDIS Viitorul în cadrul proiectului: ”Dezvoltarea contractării deschise în Moldova prin activități de informare și de consolidare a capacităților pentru participanți la procesul de achiziții publice (Developing Open Contracting in Moldova trough informing and capacity building activities for participants in public procurement process)”, finanțat de Banca Mondială.
Dina Roșca