Doi bărbați de 34 și 35 de ani, originari din regiunea transnistreană, membrii a unui grup criminal, specializați în comiterea atacurilor tîlhărești, au fost reținuți în Moldova de către ofițerii de investigații.
Potrivit unui comunicat al IGP, urmare a investigațiilor efectuate de către angajații Direcțiilor Combaterea crimelor organizate și Combaterea crimelor grave a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu Procuratura municipală au stabilit că din grupare fac parte 7 membri, originari din regiunea Transnistreană, toți fiind consumatori de droguri și anterior judecați pentru infracțiuni similare.
Aceștia, în perioada lunilor februarie –mai, curent, au săvîrșit o serie de atacuri tîlhărești în casele de amanet, precum și în magazinele specializate în vînzarea bijuteriilor din aur, din municipiul Chișinău și într-o gospodărie din raionul Călărași.
Cu măști medicinale pe față, membrii grupării pătrundeau în magazine prin acces liber, amenințau vînzătoarele cu un pistol neidentificat și, după care cu un ciocan spărgeau vitrinile de unde sustrăgeau bijuterii din aur, ulterior, eschivîndu-se de la locul infracțiunii.
Astfel, suspecții au sustras în această perioadă din magazinele de bijuterii circa 1 kg de aur în valoare de peste 700 mii de lei. Ulterior, obiectele de preț erau vîndute în regiunea transnistreană. Din gospodăria raionului Călărași, aceștia au sustras un laptop, telefoane mobile , bani și aur, pricinuindu-i victimei un prejudiciu material de circa 74 000 de lei .
Ca urmare a investigațiilor efectuate de către poliție, membrii grupării au fost identificați, doi din ei, fiind arestați pe un termen de 30 de zile. Interogaţi de poliție, aceștia şi-au recunoscut vina.
În acest caz, bărbații sînt cercetați penal în baza art. 188 al. 5 Cod Penal al RM. Persoanele culpabile de ”Tîlhărie”, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.
Polițiștii investighează cazul în vederea stabilirii celorlalți membri ai grupării, dar și depistarea obiectelor furate.
Diana Munteanu