Doi consumatori din or. Chișinău au procurat telefoane mobile din magazine specializate din capitală. Peste puțin timp de utilizare telefoanele s-au dovedit a fi cu defecte. Nefiind mulţumiți de calitatea produselor procurate s-au adresat la agenții economici, însă examinarea adresărilor era amânată, de cele mai multe ori.
În urma petițiilor parvenite la Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC), inspectorii din cadrul agenției au demarat cercetări în cazurile înregistrate. Într-un final, petițiile consumatorilor au fost soluționate pe cale amiabilă, restituindu-li-se, astfel, contravaloarea produselor procurate, iar comerciantul a fost informat despre obligațiile și drepturile vânzătorului și avertizat să respecte drepturile consumatorilor, neadmițând ulterior asemenea încălcări.
Potrivit APC, cei mai mulţi consumatori care apelează la Agenţia pentru Protecţia Consumatorului o fac pentru că sunt sfătuiţi, şi nu din proprie iniţiativă. Puţini dintre ei îşi cunosc drepturile, de aceea au nevoie de ajutor atunci când întocmesc o petiţie. Timp de 14 zile, consumatorii sunt în drept să returneze un produs nealimentar cumpărat, cerând înlocuirea sau întoarcerea contravalorii acestuia. Este necesar și obligatoriu ca să se prezinte bonul de casă, iar produsul returnat trebuie să fie fără defecte şi lovituri mecanice, să fie păstrată eticheta şi cutia, iar starea acestuia să îi permită vânzătorului să îl repună în comerţ. Nu pot fi schimbe sau returnate bijuteriile din metale preţioase şi semipreţioase, lenjeria de corp şi de pat, ciorapii şi articolele de igienă, produsele de cosmetică şi parfumerie, etc.
Dina Roșca