Pentru următoarele zile, Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță cod galben de ninsori și vânt puternic pe tot teritoriul țării.
Inspectoratul Național de Patrulare menționează, una dintre cele mai bune măsuri de protecție este, să nu porniți la drum lung pe timp de ninsori puternice. Dacă totuși vă deplasați, fiecare șofer trebuie să se informeze despre condiţiile meteo şi starea drumurilor și să echipeze corespunzător autovehiculul pentru circulația în condiții de iarnă: anvelope specifice sezonului, lanțuri antiderapante, lopată, săculeț cu nisip, rezervă de combustibil.
Este bine ca din autoturism să nu lipsească hainele groase, pături, alimente, apă potabilă și cel puțin un telefon mobil cu încărcător la priza auto.
În cazul în care rămâneți blocați de viscol, trageți mașina pe dreapta. Sunați la 902 și anunțați că ați rămas blocat în nămeți, după care așteptați să sosească echipajul de patrulare și cele de intervenție.
Diana Munteanu