Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, numirea în funcție a Secretarului general al Guvernului, Lilia Palii, declarată învingătoarea concursului pentru ocuparea funcției publice de conducere de nivel superior, informează Provincial.
În context, Premierul a apreciat dedicația și profesionalismul doamnei Palii, manifestate pe parcursul activității sale anterioare în calitate de Secretar general al Guvernului, arătându-se convins că experiența pe care o deține va servi drept suport în realizarea obiectivelor ambițioase de pe agenda Executivului.
Lilia Palii are o experiență de 25 de ani în administrație publică, ocupând, din 14 septembrie 2016, funcția de Secretar general al Guvernului Republicii Moldova.
Dina Roșca