Anunţul făcut recent de către municipalitate, cu privire la instalarea apometrelor de precizie pentru apă, a ridicat mai multe semne de întrebare. Imediat ce a fost lansată inițierea Programului municipal de, cu citirea datelor de la distanță, inclusiv online, în adresa electronică a furnizorului de apă www.acc.md au parvenit mai multe scrisori din partea consumatorilor, care îşi exprimă refuzul în vederea verificării contoarelor existente din apartamente şi, la necesitate, chiar procurarea altor noi.
Pentru început, administraţia S.A. „Apă-Canal Chişinău” (ACC) îndeamnă toţi locuitorii din municipiul Chişinău să-şi verifice periodic contoarele de apă şi canalizare, astfel încât acestea să corespundă normelor tehnice. În caz contrar, vor fi nevoiţi să achite norma de consum, care constituie 9 m3 de apă pentru fiecare locatar din apartament.
Astfel, ACC vine cu un şir de precizări, menite să răspundă la cele mai frecvente întrebări ale consumatorilor:
1. În cel puţin două luni, furnizorul de apă va începe instalarea primelor contoare electronice, astfel că, la prima etapă, în 4000 de apartamente ar putea fi schimbate circa 14 mii de contoare.
2. Contorizarea întregului fond locativ va putea fi posibilă în decursul a trei-patru ani.
3. Lista primelor blocuri de locuinţe selectate, unde vor fi instalate contoare electronice se va face în funcţie de locuinţele, în care s-au înregistrat cele mai mari diferenţe de volume.
4. Schimbarea apometrelor se va face din contul ACC. În momentul de faţă, sunt preconizate 5 (cinci) mil. lei pentru realizarea acestui proiect, ţinându-se cont de faptul, că contorul electronic costă aproximativ 1000 de lei și are un termen de valabilitate de 12 ani.
5. Precizăm, că aparatele noi oferă posibilitatea de a citi datele de la distanţă şi sunt suficient de sensibile pentru a înregistra folosirea apei la debite reduse. Proiectul ar putea aduce economii în valoare de câteva milioane de euro.
6. Costul proiectul este estimat la 8 mil. EUR. Contoarele vor soluţiona problema reducerii diferenţei mare de consum, înregistrătă în fiecare al doilea apartament din capitală.
S.A. „Apă-Canal Chişinău” menționează că, proiectul respectiv nu este o premieră pentru municipiul Chişinău. Asemenea aparate au fost instalate în cinci blocuri din capitală încă în anul 2013. Trei dintre acestea sunt contorizate sută la sută. În primele trei blocuri diferenţa de volume dintre contorul comun la bloc şi ceea ce indică contorul individual din fiecare apartament constituie 0,98 la sută. În celelalte două blocuri, în care există discrepanţe şi nu toţi consumatorii au dorit să le fie schimbate contoarele de tip nou, se înregistrează o diferenţă de 500 m3 pe an.
Dina Roșca