Ansamblul de dansuri populare “Hora mare” din Cricova s-a numărat printre premianții unui concurs internațional care s-a desfășurat în perioada 7-12 iulie în orașul Bursa, Turcia.
Colectivul a luat locul II în cadrul Concursului internațional de dans popular (31stInternational Golden Karagöz Folk Dance Competition) unde a fost invitat de către organizatori. Acesta este cel mai bun rezultat al țării noastre înregistrat la această competiție, potrivit unui comunicat al Ministerului Culturii.
Participarea ansamblului de dansuri populare “Hora mare” la acest concurs a fost susținută de Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Patrimoniului Cultural Imaterial, instituție din subordinea Ministerului Culturii al Republicii Moldova.
La ediția din acest an a Concursului internațional de dans popular din Turcia au participat reprezentanți din 25 de țări, tradițiile noastre fiind promovate de cei 20 de membri ai Ansamblului de dansuri populare “Hora mare”.
Concursul internațional de dans popular a fost organizat cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Turce, sub auspiciile municitalității din Bursa.