Angajații posturilor vamale Leușeni și Sculeni au reținut în vederea confiscării un număr total de 31 260 de țigarete cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, tăinuite de la controlul vamal, potrivit unui comunicat de presă.
Primul caz a fost înregistrat la data de 17 martie a.c., la postul vamal Leușeni, unde un cetățean al Republicii Moldova a încercat să scoată din țară 12 000 de țigarete marca „Plugarul”. Produsele de tutungerie au fost ascunse în rezervorul de gaz a autoturismului condus de către acesta. Într-un alt caz, vameșii au depistat nedeclarate 11 900 țigarete marca „Marlboro” și 1 200 țigarete marca „Parliament”, fiind tăinuite în ascunzișurile improvizate din salonul unui Volkswagen Transporter.
Celelalte 6 160 de țigarete nedeclarate au fost depistate de către vameșii de la Sculeni cu implicarea patrupedului Serviciului Vamal, care a semnalizat locul aflării articolelor din tutun. Țigaretele marca „Rothmans” și „Winston” erau ascunse în autoturismele a doi conaționali.
Bunurile reținute urmează a fi transmise serviciilor specializate ale Vămii, în vederea întreprinderii măsurilor legale ce se impun și aplicarea amenzilor prevăzute de legislația în vigoare.
Dina Roșca