Angajaţi ai Departamentului Instituţiilor Penitenciare și a tuturor subdiviziunilor au participat sâmbătă, 22 octombrie 2016, la competiţia sportivă ,,Cross”.
Proba face parte din cadrul Spartachiadei sistemului penitenciar, ediția 2016 şi s-a desfăşurat în Parcul Valea Morilor din capitală.
Cei 88 de participanți s-au întrecut la distanţe de o mie şi trei mii de metri.
După ce și-au măsurat aptitudinile, locul de frunte i-a revenit echipei Detașamentului cu destinație specială „Pantera”. Pe locul doi s-au clasat angajații Penitenciarului nr.13-Chișinău, iar locul trei i-a revenit echipei Penitenciarului nr.3-Leova.
Învingătorilor le-a fost înmânată Cupa Transmisibilă DIP, ceilalţi participanţi fiind premiaţi cu diplome de onoare.
Astfel de evenimente sunt desfăşurate în fiecare an, acestea dezvoltând în rândul angajaților sistemului penitenciar atât abilităţile fizice, cât şi spiritul de echipă.
DIP menționează că, anual, Spartachiada cuprinde 8 probe sportive (tenis de masă, volei, minifotbal, şah şi dame, ridicarea greutăţilor, trageri din arma de foc, cross şi sambo). Următoarea și cea care va încheia Spartachiada din acest an va fi competiția la volei, care se va desfăşura la 28 octombrie 2016.
Dina Roșca