Liderul PPDA Andrei Năstase a efectuat o vizită în SUA. Potrivit unui comunicat de presă, un capitol aparte al vizitei sale în SUA l-au constituit audierile îndelungate din cadrul investigației demarate pe marginea furtului secolului și a spălărilor de miliarde de dolari.
„În fața agenților a două instituții federale am suplimentat declarațiile făcute anterior, urmând ca un pachet de documente să fie pus la dispoziția acestora în cel mai scurt. În vederea realizării priorităților în calitate de președinte al țării, în mod deosebit a recuperării de la cei vinovați a miliardelor furate și neadmiterii împovărării cetățenilor țării în următorii 25 de ani, am demarat procesul de formare a echipei de consultanți în domeniul justiției, luptei cu corupția în organele de stat și crima organizată. Printre aceștia, foști conducători ai serviciilor americane de specialitate, precum și foști procurori generali ai unor state”, a comunicat el.
Liderul PPDA a mai avut întâlniri cu influenți oameni politici americani, congresmani și înalți funcționari de stat, dar şi din domeniul economic, pe care i-a informat cu privire la realitățile moldovenești, la riscurile unor finanțări necondiționate, directe sau prin Fondul Monetar International, acordate regimului oligarhic cleptocratic de la Chisinau.
„Situația din justiția și presa moldovenească monopolizate de coordonator, încălcările flagrante ale drepturilor și libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor noștri, profanarea ideii de stat de drept și democrație au fost subiecte de un interes aparte din partea interlocutorilor mei americani din cadrul Departamentului de Stat, Congresului și Senatului american, dar și al unor institute ale societății civile interesate de evoluțiile din R.Moldova și regiune”, a declarat el.
Năstase mai spune că, alegerile prezidențiale și riscurile majore de fraudare a acestora de către guvernare au constituit o temă aparte de discuție, considerându-se în mod unanim că doar prin consolidarea societății si conjugarea eforturilor opoziției democratice acest fenomen poate fi contracarat, apelându-se și la exemple din experiența altor țări.
„Am prezentat programul Platformei DA de relansare a economiei naționale și crearea unui climat investițional prin cei 5 D, prezentați anterior și oficialilor de la Berlin. Este vorba despre deofşorizarea, detenebrizarea, demonopolizarea, debirocratizarea și descentralizarea economiei nationale, ceea ce ar conduce la consolidarea funcționalității acesteia pe baza unei concurențe loiale, cu reguli de joc clare și egale pentru toți, în care inițiativa privată și în special cea a tinerilor ar fi stimulată prin politici de stat elaborate”, a declarat el.
Năstase a primit asigurări că vom beneficia de toată asistența necesară din partea unor economiști cu renume, unii dintre ei fiind gata să facă parte din corpul de consilieri ai președintelui R. Moldova.
„Țin să vă transmit, în încheiere, că sunt și mai încrezător în ce privește finalitatea luptei noastre, a implementării tuturor dezideratelor populare – Republica Moldova va fi scoasă din ghearele mafiei, din captivitatea oligarhică”, a subliniat președintele PPDA.
Diana Munteanu