Cu prilejul celei de-a 72 aniversări de la terminarea celui de-al doilea război mondial, către 9 mai curent, circa 2182 persoane vor beneficia de ajutor material unic, potrivit unui comunicat de presă.
Ajutorul material va fi acordat participanților la război (persoanelor cu dizabilități) în cuantum de 10.000lei, persoanelor asimilate participanților – 5000lei, soțiile (soții) supravețuitori, inapți de muncă, nerecăsătoriți ai participanților – 1000lei.
Ajutoarele materiale vor fi oferite din mijloacele financiare ale Fondului republican de susținere socială a populației, parte componentă a Bugetul de Stat, în sumă totală de circa 10800,0 (zece milioane opt sute lei), care va fi acordat prin intermediul fondurilor locale de susținere socială a populației.
Beneficiarii de ajutoare materiale din municipiul Chişinău vor putea ridica banii de la filialele „Moldindconbank”, iar cei din teritoriu, de la Î.S. „Poşta Moldovei”.
Diana Munteanu