Directorul general al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Octavian Apostol a avut miercuri, 16 martie, o întrevedere cu Ministrul Educației, Corina Fusu.
Scopul întîlnirii a fost discutarea aspectelor de colaborare dintre AGEPI și Ministerul Educației în contextul instruirii tinerei generații în domeniul proprietății intelectuale.
Convorbirea s-a axat în special pe includerea în programul de studii, la etapa liceală, a unui curs de instruire “Introducere în domeniul proprietății intelectuale”. În acest sens, AGEPI a elaborat deja un prim proiect al unui Curriculum național în domeniul proprietății intelectuale pentru licee. Directorul general AGEPI a precizat că la elaborarea proiectului, specialiștii AGEPI s-au axat pe practica existentă în alte țări (România, Marea Britanie, Coreea) unde sunt programe de învățământ în domeniul PI integrate în procesul de instruire a elevilor la diferite nivele, începând de la nivelul claselor primare până la nivelul liceal și universitar.
Octavian Apostol s-a arătat convins că odată cu introducerea acestui curs în programul de studii, elevii vor învăța ce înseamnă proprietatea intelectuală și cît de importantă este protejarea ei.
Astfel, în urma discuțiilor la acest subiect, părțile au convenit asupra creării unui grup de lucru comun care să identifice pașii necesari în vederea includerii acestui curs în planurile de învățământ a liceelor din Republica Moldova, precum și să ofere recomandări privind conținutul Curriculumului, numărul de ore, modalitatea de aprobare la autoritatea responsabilă etc.
Totodată, Octavian Apostol a informat Ministrul Educației despre activitățile desfășurate de AGEPI în vederea promovării domeniului proprietății intelectuale în cadrul instituțiilor de învățămînt: seminare, lecții tematice, campanii, concursuri etc. Una dintre cele mai importante acțiuni a fost Campania națională de sensibilizare a elevilor asupra fenomenelor contrafacerii și pirateriei organizată în anul 2014, în municipiul Chișinău, cu susținerea Minsiterului Educației și a Direcției generale educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chișinău.
În perioada următoare, AGEPI intenționează să lanseze o nouă etapă a Campaniei “Stop contrafacerea și pirateria”, care să cuprindă liceele din diferite regiuni ale țării, și a solicitat suportul Ministerului Educației în acest scop.
De asemenea, Directorul general a menționat că AGEPI își dorește să distribuie în bibliotecile din școli și licee un set de materiale ce conțin informații despre PI, pentru a crește gradul de informare a elevilor cu privire la acest domeniu. În acest sens, AGEPI are toată susținerea și asistența din partea Organizației Mondiale de Proprietate Intelectuală (OMPI).
Ministrul Educației a apreciat inițiativele AGEPI drept foarte bune, precizînd că este extrem de important ca oamenii să conștientizeze că proprietatea intelectuală este o valoare. Corina Fusu a menționat că trebuie să educăm de timpuriu respectul față de orice tip de proprietate. Ministerul Educației este deschis pentru colaborarea cu AGEPI, a adăugat Corina Fusu.
În final, părțile au decis semnarea unui Acord de colaborare care să cuprindă toate activitățile comune în vederea includerii unui curs de instruire în domeniul proprietății intelectuale în licee, precum și promovării și diseminării informației din acest domeniu în instituțiile de învățămînt, organizării în comun a evenimentelor de susținere și stimulare a creativității și inovării la toate nivelele sistemului educațional.
Diana Munteanu