Trei conducători auto sunt documentați de către angajații Poliției de Frontieră, pentru folosirea actelor falsificate. Cazurile au fost înregistrate în timpul controlului trecerii frontierei de stat, prin punctele de trecere Giurgiulești-Galați, Costești-Stânca și Tudora-Starokazacie.
Prima ilegalitate a fost comisă de un cetățean al României, care a prezentat pentru autoturismul de model Audi A8, înmatriculat în Bulgaria, o împuternicire notarială falsificată. Documentul, eliberat de autoritățile române, din start a dat de bănuit polițistului de frontieră, prin faptul necorespunderii unor date cu cele originale. Verificările adiționale cu tehnica specială de control a confirmat falsificarea procurii auto. Din spusele șoferului, despre falsul în act nu cunoștea, deoarece a perfectat documentul prin intermediul unui cunoscut. Autoturismul a fost reținut pe teritoriul SPF Giurgiulești, până la finalizarea cercetărilor.
Același tertip, falsul în procura auto, a folosit și un moldovean, fiind identificat în această dimineață, în punctul de trecere Costești. În jurul orei 07.30, pentru formalitățile necesare trecerii frontierei de stat s-a prezentat la linia de control un mijloc de transport de model Volkswagen Passat, înmatriculat în Franța. În cadrul verificării documentelor, polițiștii de frontieră au stabilit mai multe semne de falsificare a procurii franceze. Stăpânul mașinii a declarat că nu știa despre cele depistate, pentru că nu participase la perfectarea documentului. Mijlocul de transport a fost indisponibilizat pe teritoriu SPF Costești, procura ridicată și ulterior va fi transmisă spre expertiză.
În cel de-al treilea caz, șoferul unui Opel Vectra, înmatriculat în Bulgaria, folosea revizia tehnică și asigurarea auto Cartea Verde, falsificate. În punctul de trecere Tudora, polițiștii de frontieră au observat în timpul verificării mijlocului de transport, neconcordanțe a elementelor distinctive din revizia tehnică. Cercetarea amănunțită a acesteia au scos la iveală faptul că este falsificată. Mai mult, după analizarea asigurării auto Cartea Verde, inspectorii de frontieră au constatat contrafacerea și acesteia. Ambele documente au fost ridicate și urmează să fie supuse expertizei.
În toate cazurile, polițiștii de frontieră continuă cercetările, persoanele care se fac vinovate de săvârșirea infracțiunii de fals în acte, conform art.361 (1) CP al RM, riscă amendă în mărime de până la 300 u.c. sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
Dina Roșca