A venit la rude în satul Nișcani. Nici prin cap să-i treacă ce va urma aici, că el, Grigore Josan, un tânăr în vârstă de 32 de ani din Frumoasa, va deveni un adevărat erou.
Stând la masă, așa cum e tradiția la moldoveni, a auzit, la un moment dat, strigăte la ușă. Era un vecin, care cerea ajutor. Ardea casa vecinei. Au ieșit repede cu toții, iar Grigore, fără a sta mult pe gânduri, a și început să acționeze.
”Mi-a dat vecinul niște mănuși, am spart geamul, am așteptat un pic ca să iasă fumul și gazele (dioxidul de carbon – nota red.), după care am intrat înăuntru”, povestește tânărul pentru expresul.com.
În casă se afla o bătrână, în vârstă de 73 de ani. Trăia singură. ”Neavând curent electric în casă, bătrâna folosea o lampă de gaz. În acea seară, adormise cu lampa aprinsă și, din întâmplare, a atins-o cu mâna. Lampa a căzut jos”, spune Nicolae Steclari, șeful Secției Situații Excepționale din Călărași. Femeia s-a trezit și, speriată de fumul care a împânzit încăperea, a fugit în altă cameră, unde s-a ascuns sub o plapumă.
Abia după ce fumul a ajuns și sub acea plapumă, bătrâna a început să strige după ajutor. Atunci au intervenit vecinii.
Lui Grigore Josan nu i-a fost simplu să scoată bătrâna din casă. Afară era întuneric, iar el nu mai fusese niciodată în acea casă. A mers într-acolo unde se auzeau strigătele.
”Când am deschis ușa camerei de unde veneau strigătele, un fum des a dat peste mine. Nu mai puteam răsufla și am ieșit repede afară. Am tras o gură de aer și am intrat înapoi, dar deja m-am târât, căci pe jos era mai puțin fum. Cu ajutorul altui vecin, am reușit să scoatem femeia afară”, povestește Grigore.
Pentru el această experiență a fost unică în viața sa. Știa, încă din copilărie, cum trebuie să te aperi în caz de incendiu. Știa că trebuie să acționezi cu mult calm. ”Am încercat să nu mă panichez, pentru că știam că de mine depinde soarta unui om”, a explicat tânărul.
Fapta sa nu a rămas neobservată. Pe 6 februarie, președintele raionului, Sergiu Artene, i-a înmânat oficial, în prezența primarului de Nișcani, a reprezentantului Guvernului în teritoriu, a reprezentanților Secției Situații Excepționale, o diplomă de onoare a Consiliului Raional Călărași, ”pentru bărbăţie, curaj şi dăruire de sine la salvarea vieţii omeneşti în timpul incendiului, dând dovadă de eroism, vigilenţă şi empatie”.
”Ne bucurăm că avem oameni care știu să intervină în momentele dificile. Sunteți cu adevărat un bun cetățean”, i s-a adresat tânărului Sergiu Artene.
În prezent, Grigore Josan muncește în Italia, iar destinul l-a adus acasă și, în mod special, la Nișcani, anume în acea zi de început de februarie.