Agenția Servicii Publice anunță că a fost reluată activitatea Centrului multifuncțional Hîncești cu un program special cu publicul de la orele 10:00 până la 14:00 (în zilele de luni-vineri).
Vor fi prestate serviciile publice de eliberare a actului de identitate provizoriu, de înregistrare a decesului, serviciile cadastrale (conform programării prealabile), înregistrarea și licențierea unităților de drept, precum și înmânarea documentelor de stare civilă și a actelor de identitate confecționate, conform competenței atribuite anterior.
Reducerea programului și a spectrului de servicii prestate de Agenția Servicii Publice vine în contextul Dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale a RM în scopul limitării extinderii epidemiei de coronavirus.
„Îndemnăm respectuos solicitanții să se deplaseze la subdiviziunile ASP doar în cazuri de necesitate stringentă și să soluționeze la maximum problemele la distanță în domeniul prestării serviciilor ASP (consultații la telefon, e-mail, pagina oficială a ASP, înscrierea prealabilă, achitarea online și etc.)”, se arată într-un mesaj al Agenției.
Doina Munteanu