Cabinetul de miniștri a aprobat listele candidaților la acordarea Bursei Președintelui Republicii Moldova pentru anul de studii 2016-2017.
Documentul prevede acordarea a 10 burse, a câte 1200 de lei fiecare, pentru studenții din învățământul superior și 5 burse, a câte 930 de lei fiecare, pentru elevii din învățământul profesional tehnic.
Tot astăzi, au fost aprobate listele beneficiarilor burselor de merit, care vor fi acordate studenților din instituțiile de învățământ superior și elevilor din instituțiile de învățământ profesional tehnic post-secundar în anul de studii 2016-2017.
Astfel, 12 studenți din instituțiile de învățământ superior vor primi Bursa Republicii în valoare de 1320 de lei, iar 30 de studenți vor beneficia de Bursa Guvernului în sumă de 1100 de lei. Totodată, unui număr de 20 de elevi din instituțiile de învățământ profesional tehnic li se acordă Bursa „Gaudeamus”, în sumă de 800 lei.
Elena Ivanov