Agenția de Intervenție şi Plăți pentru Agricultură (AIPA), reprezentată de dl. Petru MALERU a semnat ieri, 27 octombrie 2015, un nou Protocol de cooperare cu Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) din România, condusă de dl. Mihail-Spătărelu PUȚINTEI, în calitate de Director General. Evenimentul s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în incinta Ministerului Agriculturii.
În cadrul protocolului, care a fost semnat pentru o perioadă de doi ani, APIA va acorda asistență AIPA în procesul de stabilire a unor politici, practici și proceduri uniforme în domeniul stimulării investițiilor în sectorul agricol. Totodată, APIA va acorda sprijin AIPA la perfecționarea competențelor AIPA prin instituirea și dezvoltarea unor forme, mecanisme și proceduri clare și eficiente de intervenție în agricultură. Totodată, APIA va acorda sprijin la implementarea și perfecționarea sistemului de management și control intern, în scopul asigurării unei gestiuni eficiente a fondului de subvenționare în cadrul AIPA, cât și va aprofunda colaborarea în domeniul instruirii personalului, atât a celui din aparatul central, cât și a celui din oficiile teritoriale, prin organizarea în continuare a școlilor de vara/iarna, în România și în Republica Moldova.
După cum a menționat dl Petru MALERU, semnarea noului protocol de cooperare reconfirmă dinamica accentuată a raporturilor româno – moldovene în domeniul agriculturii, și va continua seria schimburilor de experiență și bune practici inițiate și derulate în cursul anilor precedenți între Agenția de Intervenție si Plați pentru Agricultură (AIPA) din Republica Moldova și Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) din România.
Diana Munteanu