Angajații Direcției Antidrog a Inspectoratului Național de Investigații în conlucrare cu Procuratura municipiului Chișinău, au documentat activitatea infracțională și destructurat o grupare criminală specializată în trafic ilicit de droguri, precum și realizarea acestora în cantități deosebit de mari pe întreg teritoriul țării, potrivit unui comunicat al IGP.
Astfel, au fost depistate 20 de persoane, cetățeni ai Republicii Moldova cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani, domiciliați în orașul Chișinău, preponderent în sectorul Botanica, dintre care 12 persoane implicate direct în realizarea etnobotanicilor și a analogilor acestora (Spice), au fost reținute. Printre aceștia este și un angajat al unei agenții de pază, care avea rolul de comerciant.
Pe parcursul anului 2016 până în prezent. în adresa Direcției Antidrog au parvenit mai multe informații referitor la activitatea unei grupări criminale, care comercializau zilnic droguri și substanțe psihotrope (etnobotanice) pe întreg teritoriul țării. Astfel, a fost pusă în pericol viața și sănătatea a mii de persoane zilnic, etnobotanicele fiind mult mai periculoase și dăunătoare decât consumul altor droguri de origine vegetală.
Urmare a investigațiilor, începând cu luna decembrie a anului 2016, suspecții ar fi constituit un grup infracțional în vederea producerii și comercializării substanțelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, în scopul obținerii de venituri materiale ilicite. Drogurile erau vândute preponderent în locurile populate de tineri cum ar fi: parcuri, în preajma instituțiilor de învățământ, centrelor comerciale, etc.
La 13 martie 2017, au fost efectuate 35 de percheziții în domiciliile, automobilele, apartamentele închiriate pentru depozitarea drogurilor și apartamente utilizate în calitate de laborator de producere a acestora, precum și percheziții corporale asupra suspecților.
Totodată, a fost lichidat și laboratorul de producere a drogurilor, fiind depistate peste 40 kg de droguri, peste 50 kg de materie primă, mai mult de 0,5 kg de produse chimice sub formă de praf concentrat și lichide destinate producerii etnobotanicelor, pliculețe de tip zip-lock, saci întregi cu materie primă și cu droguri pregătite pentru realizare, peste 100 de pastile stupefiante, bani proveniți din realizarea drogurilor echivalentul a peste 50 000 lei, peste 40 de telefoane mobile și alte obiecte care vor servi în calitate de probe pe cauza penală, telefoane mobile, stații radio, cântare la scară mică, mijloace financiare și trei automobile de lux obținute din activitatea criminală.
În total au fost ridicate droguri și substanțe chimice destinate producerii acestora în valoare de peste 5 000 000 lei.
La moment, 12 persoane au fost reținute, un minor, în vârstă de 16 ani, fiind cercetat în stare de libertate, alte șapte persoane urmează a fi interogate în calitate de bănuiți. Anterior, șapte dintre aceștia au fost condamnați pentru mai multe infracțiuni, inclusiv circulația drogurilor.
Dacă vinovăția suspecților va fi dovedită, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare de la 7 la 15 ani.
Actualmente se întreprind acțiuni pentru identificarea altor persoane implicate în schema de realizare a drogurilor.
De menționat că, acțiunile s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.
Dina Roșca
Pun mina in foc ca si acestia sunt oameni de a lui Usatii, ca ei sunt principalii traficanti din Moldova. https://www.youtube.com/watch?v=djvSMqDBqms&t=2s
La puscarie! sa spele podele impreuna cu Minzat acesti ticalosi