Urmare a valorificării informațiilor operative, acumulate și prelucrate de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD, au fost documentate 20 de persoane pentru încălcarea regulilor de aflare în zona de frontieră, cu scop de recoltare a produselor lemnoase fără autorizația instituțiilor competente.
Acțiunile polițiștilor de frontieră s-au desfășurat în cadrul unei operațiuni cu privire la combaterea defrișării ilegale a fâșiilor forestiere, cât și atragerii la răspundere a persoanelor care nu țin cont de regulile de aflare în zona de frontieră.
Astfel, 5 echipaje din cadrul Sectoarelor Poliției de Frontieră ”Cahul” și ”Brînza” au intervenit în regiunile adiacente lacului Manta, unde au fost depistate 20 persoane în timp ce strângeau lemne, fără înștiințarea polițiștilor de frontieră, ba mai mult, nu dețineau autorizația organelor competente pentru desfășurarea îndeletnicirii date.
În procesul controlului frontierei de stat, angajații SPF ”Brînza” au depistat pe direcţia localităţilor Vadul lui Isac – Drăculeşti, 13 persone, 6 caruţe şi 2 automobile încărcate cu circa 20 m3 de produse lemnoase, tăiate în mod ilegal. În cadrul cercetările primare, persoanele au recunoscut că au defrişat ilegal pădurea cu scopul de a obţine profit.
Alți șapte bărbați, implicați în tăierea ilegală a copacilor, au fost prinși de către poliiștii de frontieră din Cahul, pe direcția Manta – Vlădești.
În toate cazurile, persoane au fost sancţionate contravenţional pentru încălcarea regulilor regimului zonei de frontieră, ca ulterior împreună cu bunurile depistate au fost transmise, după competenţă, inspectoratului ecologic de stat Cahul.
Diana Munteanu