Organizarea odihnei de vară a celor 150 de elevi din țara noastră în România a fost subiectul coferinței de presă organizate ieri, 21 iunie, la Ministerul Educației.
Potrivit unui comunicat de presă, viceministrul educației Pogolșa Lilia a declarat în deschiderea evenimentului că printrenumeroasele proiecte şi programe ale Guvernului României destinate susţinerii a învățământului din Republica Moldova se înscrie şi tradiţia de a oferi locuri pentru odihnă în tabere.
„Prin această activitate promovăm dialogul intercultural dintre tinerii din țara noastră şi Romania, educăm la tânăra generaţie abilităţile de comunicare cu semeni din alte ţări, deschiderea, toleranţa precum și spiritul de apartenenţă la valori comune. Suntem convinşi că elevii din Republica Moldova vor îmbina într-un mod excelent odihna cu activităţi utile care vor contribui la dezvoltarea lor personală. Mulțumim Guvernului României pentru colaborarea dintre părți pe dimensiunea educațională”, a conchis viceministrul.
Daniel Ioniță, Ambasadorul României în Republica Moldova a precizat că pe domeniul educațional cele două state au o colaborare foarte dinamică.
„Și în acest an Ministerul pentru Românii de Pretutindeni organizează o nouă ediţie a Programului „ARC” – deastinat pentru etnicii români din afara graniţelor. Prin intermediul căruia au fost repartizate 450 de locuri la Centrul de Agrement Sulina, județul Tulcea şi 200 de locuri în Tabăra „Oglinzi”, județul Neamț, pentru elevii din Republica Moldova. Toate aceste locuri vor fi oferite prin intermediul misiunilor diplomatice și consulatelor României de aici. În acest program am colaborat cu Ministerul Educației pentru alocarea a 150 de locuri pentru elevii premianți la olimpiade și concursurile naționale și internaționale”, a menționat ambasadorul României.
Cei 150 de participanți la taberele de vară din România vor avea parte de un program care va cuprinde diverse activități cultural-educative și sportive, de dezvoltare personală, concursuri de cultură generală, proiecții de filme, prelegeri ce se vor axa pe dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română etc.
Viceministrul educației a menționat, în context, că 100 de locuri în taberele de la noi din țară vor fi alocate pentru elevii din România, iar alte 150 de locuri pentru elevi din Ucraina.
Taberele de vară sunt organizate în baza Protocolului de Colaborare între Ministerul Educației al Republicii Moldova şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Științifice din România, pentru anii de învățământ 2016-2019.
Elena Ivanov