15 apicultori din nordul Republicii Moldova au participat la seminarul „Organizarea și managementul Centrului de ambalare a produselor apicole”, desfășurat în cadrul proiectului-pilot „Crearea sistemului integrat de dezvoltare durabilă a sectorului apicol în Regiunea de Dezvoltare Nord a Republicii Moldova”, realizat de ADR Nord în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Consiliul Raional Edineț și finanțat de Guvernul României cu 157.382 de euro, prin intermediul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare.
Potrivit unui comunicat de presă, seminarul a avut loc în perioada 3-5 mai, în incinta Centrului de procesare și ambalare a mierii de albine din Cupcini, raionul Edineț, și a fost ținut de către Alexandru Nan, expert internațional în domeniul apiculturii din Timișoara, România.
Expertul le-a prezentat apicultorilor informații prețioase despre procesul tehnologic de ambalare a produselor apicole și inovații în domeniu, standarde privind siguranța alimentelor, organizarea și managementul unui centru de ambalare a produselor apicole, comercializarea produselor apicole și exportul produselor apicole.
Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că interesul României față de proiectul apicol realizat la nordul Republicii Moldova sporește șansele ca acesta să devină o frumoasă poveste de succes ce poate fi multiplicată și în alte regiuni ale republicii.
Precizăm că, la începutul acestui an, au fost finalizate lucrările de reparație a Centrului de procesare și ambalare a mierii de albine din Cupcini, edificiu unde a fost organizat seminarul ținut de către expertul Alexandru Nan. Lucrările de reparație a Centrului și amenajarea teritoriului din preajma acestuia s-au cifrat la aproximativ 1,2 milioane de lei. Centrul apicol este constituit din două departamente, unde vor fi create cel puțin nouă locuri de muncă: un departament informațional și de marketing a produselor apicole și un departament de achiziție, procesare și ambalare a produselor apicole, dotat cu utilaj special.
Anul trecut, în cadrul a două cicluri de seminare au fost instruiți 100 de apicultori din nordul Republicii Moldova, dintre care 16 apicultori au studiat ulterior experiența prisăcarilor din România în cadrul unei vizite de studio peste Prut. Totodată, în cadrul proiectului-pilot finanțat de Guvernul României s-a desfășurat o campanie de informare privind modul sănătos de viață prin consumul mierii de albine. De asemenea, a fost constituită Asociația obștească „Asociația Apicultorilor din Regiunea de Dezvoltare Nord”, fondatori ai Asociației fiind câte un apicultor din municipiul Bălți și din cele 11 raioane din Regiunea de Dezvoltare Nord.
Începând cu anul 2014, ADR Nord a contribuit la promovarea producătorilor de miere de la nordul republicii prin organizarea, la Bălți, a trei ediții a Festivalului Mierii, organizate în contextul Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord.
Diana Munteanu