În perioada 19 – 25 decembrie 2016, la ”frontiera verde” și în punctele de trecere, polițiștii de frontieră au înscris 118 de evenimente, cu documentarea a 131 persoane, care au încălcat legislaţia frontalieră şi migraţională a Republicii Moldova, după cum urmează:
– șase persoane au încălcat frontiera de stat;
– 65 de persoane au încălcat regimul frontierei de stat și cel al punctelor de trecere;
– 11 persoane au prezentat documente false și falsificate;
– 30 de cetăţeni străini au încălcat regimul de şedere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șase persoane au fost documentate pentru trafic ilicit de mărfuri;
– 13 persoane cercetate contravențional pentru încălcarea regulamentului circulației rutiere.
În decursul săptămânii precedente, 26 de cetăţeni străini, dar și 68 de mijloace de transport, au primit refuz de intrare în Republica Moldova. Totodată, potrivit datelor deținute, patru cetățeni moldoveni nu au avut acces de intrare în Federația Rusă, iar nouă conaționali în Uniunea Europeană. Din Federația Rusă au fost deportați trei moldoveni.
Polițiștii de frontieră au avut 21 de întrevederi de frontieră cu reprezentanții autorităților de frontieră ale Ucrainei și României, în scopul schimbului de informații și de primire-predare a infractorilor.
Cu referire la fluxul traversărilor a frontierei de stat, în perioada vizată s-a înregistrat o creștere semnificativă a traversărilor, comparativ cu a treia săptămână a lunii decembrie. Fluxul persoanelor a constituit 356 011 traversări, mai mult cu 10,6%, iar traficul unităților de transport a prezentat o valoare de 89 015 traversări, în creștere cu 1%. Totodată, în data de 25 decembrie, când s-a sărbătorit Crăciunul pe stil nou, polițiștii de frontieră au înregistrat un flux de 45 913 traversări persoane, în creștere cu 3,3% față de anul trecut.
Amintim că, din data de 10 decembrie au fost instituite noi direcții de deplasare prin punctul de trecere „Palanca”, deoarece se desfășoară lucrările de reconstrucție a podului situat pe traseul Odessa-Reni, din proximitatea localității Palanca.
În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier prin oferirea posibilității de a opta pentru un traseu cât mai puțin aglomerat, pe prima pagina a site-ului Poliţiei de Frontieră poate fi vizualizată o nouă aplicație „TRAFIC ONLINE”. Aplicația pune la dispoziție informații privind media timpilor de aşteptare în punctele de trecere a frontierei (rutier) pentru categoriile de mijloace de transport: autoturisme/autocare și camioane.
Dina Roșca