Se împlinesc 100 de zile de activitate a noului administrator al Combinatului „Cricova”, Iurie Carp, perioadă în care au fost înregistrate mai multe succese, iar produsele Cricova au fost apreciate atât la nivel național cât și internațional. În acest context, conducerea anunță planuri grandioase pentru următoarea perioadă de timp.
Potrivit unui comunicat de presă, Iurie Carp a fost numit Director General al Combinatului „Cricova” la 4 mai, iar rezultatele activității nu s-au lăsat mult așteptate. Una din prioritățile noului director a fost majorarea numărului de vizitatori a Complexului subteran. În acest sens Combinatul de Vinuri „Cricova”, Agenția Turismului a Republicii Moldova şi Centrul de Business şi Turism „Cricova – Vin” au semnat un acord de colaborare în vederea promovării potențialului turistic vitivinicol al Republicii Moldova. În consecință, în primele 6 luni ale anului 2016, Complexul „Cricova” a fost vizitat de aproximativ 20 de mii de oameni, cu 30% mai mult decât în anul trecut, iar 75% de vizitatori reprezintă turiștii veniți din străinătate, ceea ce este un motiv de bucurie și mândrie nu doar pentru Combinat, dar și pentru Republica Moldova în general.
Nu în ultimul rând, producția ”Cricova” a obținut rezultate înalte. În cadrul celei de-a 47-a ediție a International Wine & Spirits Competition care s-a desfășurat la Londra spumantul Cricova Cuvee Prestige NV a luat medalia de bronz. La fel, în cadrul celei de-a 22 ediție a ”Concours Mondial de Bruxelles” alte 2 vinuri marca Cricova a fost premiate cu medalii de argint – Cabernet Sauvignon Prestige 2011 și Vin Virgin 2011.
Drept rezultat al participării la competiția “The Champagne and Sparkling Wine World Championships 2016” desfăşurată în Marea Britanie, spumantul Cricova va fi inclus în Ghidul celor mai bune spumante de pe glob. Rezultatul a venit ca urmare a aprecierii celor mai influenţi şi de renume experţi în şampanie şi spumante – Tom Stevenson, Essi Avellan MW şi Tony Jordan, în cadrul celebrei bătălii pentru supremaţia pe piaţa celei mai nobile băuturi din lume.
„Cricova” a obținut de asemenea trofeul Juriului și medalia de argint la categoria spumant, în cadrul bătăliei mărcilor comerciale Notorium Awards 2016.
Acestea sunt doar o parte din succesele „Cricova” înregistrate în ultimele 100 de zile, iar planurile sunt cu mult mai mari, susține Iurie Carp. „Strategia de dezvoltare a combinatului ”Cricova” are câteva aspecte, ținând cont de funcțiile pe care le exercită – cea de producător, în primul rând și cea socială, ba chiar și cea politică. Pentru mine, ca administrator, activitatea în această perioadă a fost axată în primul rând pe necesitatea documentării cu starea de lucruri la general și în detalii, identificarea oportunităților și concentrarea eforturilor spre rezolvarea problemelor elucidate”.
În pofida situației dificile din țară, dar și din sectorul vitivinicol, Combinatul asigură trendul pozitiv de creștere a volumului de vânzări, ameliorează pas cu pas starea financiară și balanța de plăți.
În ce privește perspectivele, Iurie Carp susține că scopul este ca în următorii 3-5 ani să extindă plantațiile de viță de vie până la 1.000 de hectare, să sporească volumul vinurilor cu indicație geografică și de origine protejată până la un milion de butelii, vinurile spumante de calitate – 500 de mii de sticle, vinuri spumante – 5-7 milioane. Pe lângă acestea, mai există planuri de dezvoltare a infrastructurii și de investiții.
Una din principalele priorități este și sporirea exportului în special către state ca SUA și China, unde există piețe mari de desfacere, dar și reluarea livrărilor către Federația Rusă.
„Cricova” este mai mult decât un simplu combinat de vinuri, susține Iurie Carp. „Combinatul de vinuri ”Cricova” poartă titlul de patrimoniu cultural-național al Moldovei. Acest titlu a fost obținut nu pur și simplu de la sine, ca un titlu aristocratic, dar datorită muncii asidue a generațiilor de viticultori și vinificatori, datorită aportului și suportului întregii societăți, factorilor decizionali de pe timpuri și de astăzi”, susține Iurie Carp.
Dina Roșca