Zece raioane ale țării vor desfășura în următoarele luni programe și inițiative locale de îmbătrânire activă și dezvoltare a abilităților digitale pentru vârstnicii din Republica Moldova și Ucraina. Două dintre aceste raioane vor susține renovarea și amenajarea unor centre de recreere pentru vârstnici.
Proiectul a fost lansat astăzi de HelpAge International în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), Fundația Moldcell și susținerea financiară a Guvernului Marii Britanii.
Cele 10 raioane – Căușeni, Ungheni, Sângerei, Rezina, Telenești, Nisporeni, Ialoveni, Ștefan Vodă, Călărași, Strășeni (s. Cojușna) – au fost selectate cu suportul MMPS în funcție de numărul de vârstnici din comunități, dar și numărul de persoane în etate din Ucraina, care s-au stabilit acolo cu traiul.
Astfel, peste 250 de tineri și vârstnici voluntari vor fi mobilizați la nivel raional pentru a informa și încuraja vârstnicii să participe în aceste programe, scopul cărora este de a promova îmbătrânirea activă și sănătoasă, abilitarea digitală a vârstnicilor cu implicarea tinerilor și promovarea dialogului între generații. Centrele vor oferi diverse activități adaptate persoanelor în vârstă, în funcție de necesități și preferințe: cercuri de muzică și teatru, dans și pictură, lectură și limbi străine, yoga și sport etc.
În plus, vor fi organizate sesiuni informative pe teme precum prevenirea violenței bazate pe gen, dialogul intercultural și îmbătrânirea activă și sănătoasă. Într-un parteneriat unic cu Youth Orchestra, persoanele în vârstă vor avea și oportunitatea de a învăța să cânte la instrumente muzicale.
În total, se estimează că aproximativ 1000 de vârstnici vor fi instruiți să utilizeze telefonul mobil pentru a accesa servicii sociale, rețele de socializare și plăți online. Dintre acestea, 360 de persoane în etate vor primi telefoane mobile și un pachet telefonic la un preț redus din partea UNFPA și a Fundației Moldcell. Coordonatorii locali din fiecare localitate împreună cu mobilizatorii comunitari vor selecta bărbați și femei în vârstă, inclusiv refugiați, conform criteriilor elaborate de proiect.
Potrivit statisticilor, în ultimii șase ani, numărul populației de 60 ani și peste a crescut cu peste 4%, iar ponderea vârstnicilor constituie la moment aproape 24 % din populaţia ţării. Conform prognozelor populației, în anul 2040, fiecare a 2-a persoană din țara noastră va avea peste 50 de ani. Datele statistice mai arată că doar 3% din populația de peste 55 ani participă cel puțin o dată pe lună la activități organizate în comunitate și doar 24% din populația de 55+ practică exerciții fizice zilnic sau cel puțin săptămânal.
În prezent, din totalul persoanelor refugiate care locuiesc în Republica Moldova, 21% sunt persoane refugiate vârstnice din Ucraina.
Această inițiativă este desfășurată în perioada noiembrie 2023 – februarie 2024, ca parte a Programului Național pentru Îmbătrânirea Activă și Sănătoasă, menit să consolideze Reziliența Demografică a țării.
Programul include și activități de capacitare a funcționarilor publici privind necesitățile vârstnicilor și integrarea principiului îmbătrânirii active în politicile sectoriale. Astfel, în luna octombrie 2023, peste 50 de reprezentanți ai administrației publice locale din raioanele Căușeni, Edineț, Soroca și Criuleni au fost instruiți să dezvolte programe și inițiative pentru a împuternici vârstnicii să aibă o viață activă, să contribuie la dezvoltarea comunității. Activitățile de instruire au fost desfășurate cu suportul Ministerului Muncii și Protecţiei Sociale al Republicii Moldova, UNFPA Moldova și UNDESA.