Elita Krumina, Auditorul general al Oficiului Național de Audit al Republicii Letonia și Ișhan Zacarean, Președintele Camerei de Control a Republicii Armenia, s-au aflat, într-o vizită oficială la Chișinău, la invitația lui Serafim Urechean, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova.
În cadrul întrunii delegaţiilor străine cu Plenul Curții de Conturi, Serafim Urechean a semnat un Acord de cooperare cu omologul său din Letonia, Elita Krumina, exprimînd încrederea, că relațiile de cooperare bilaterală în domeniul auditului public extern dintre cele două ţări se vor intensifica.
Potrivit textului Acordului, instituţiile supreme de audit (ISA) vor colabora și contribui la schimbul de cunoștințe și experiență în următoarele domenii: planificare strategică, raportare anuală, metodologia auditului public extern, asigurarea calității, perfecționarea profesională, aspecte instituționale ș.a.
Totodată, Serafim Urechean, Președintele CCRM și Ișhan Zacarean, Președintele Camerei de Control a Republicii Armenia au semnat un Plan de acțiuni privind realizarea unor activități comune în contextul implementării Acordului de cooperare dintre instituțiile supreme de audit ale celor două țări, semnat la 3 octombrie 2014 la Chișinău.
Elena Ivanov