„Situația câinilor fără stăpân de la noi din țară este una catastrofală. Noi în Orhei, practic am rezolvat această problemă. Deschiderea Centrului de Plasament al Animalelor fără Stăpân, proiectul la care am lucrat mult, dă rezultate pozitive. Zeci de câini fără stăpân primesc hrană, sunt tratați cu grijă și trăiesc în condiții normale, iar locuitorii orașului Orhei se plimbă în siguranță pe străzile orașului”. O asemenea declarație a fost făcută de primarul orașului Orhei, Ilan Șor, prin intermediul avocaților săi.
Șor a mai comunicat că, pentru a soluționa definitiv problema animalelor fără stăpân a decis să mărească Centrul de Plasament.
„Cu părere de rău autoritățile din Cahul au găsit o altă ”soluție”. Au decis să împuște maidanezii în plină stradă. Consider că, această modalitate este una barbară și lipsită de omenie care poate afecta negativ locuitorii urbei. În capitală constat că nu e nimeni preocupat de rezolvarea acestei probleme.
Sunt sigur că atunci când îți stimezi locuitorii orașului și iubești animalele, mereu găsești posibilitate de a soluționa problema animalelor fără stăpân în mod civilizat și cu raționament.
Sper că Orheiul va servi un exemplu pentru celelalte orașe cât mai curând”, a mai declarat primarul de Orhei.
Precizăm că, astăzi a fost anunțat faptul că la indicația Primarului de Orhei Ilan Șor, Centrul de plasament pentru animalele fără stăpân construit în septembrie anul trecut, își mărește capacitatea.
Astfel, în prezent Centrul găzduiește peste 100 de câini de câini și căței, care sunt tratați cu grijă și întreținuți în condiții moderne ce corespund tuturor cerințelor sanitare. Toate animalele primesc hrană specială și îngrijiri medicale de la veterinari calificați. Сentrul de plasament și-a demonstrat eficiența, întrucât de la crearea acestuia în oraș nu au mai fost înregistrate cazuri de atac ai maidanezilor asupra oamenilor. Odată cu decizia de mărire a capacității, Centrul va putea găzdui circa 250 de maidanezi, ceea ce va duce la eliberarea totală a străzilor și curților de animale fără stăpân, fiind în așa mod asigurată securitatea orășenilor. Pe de altă parte, câinii rămași fără casă vor avea hrană la timp și condiții. Mai mult, în cadrul centrului este deschisă și o linie fierbinte – 060196565, la care locuitorii orașului Orhei pot apela oricând și sesiza grupul de intervenție a Centrului, pentru a se deplasa la fața locului și a prinde animalele. Pe lângă angajații care muncesc zi de zi nemijlocit în Centrul de plasament, sunt constituite și două grupuri de persoane care monitorizează orașul și au grijă ca animalele rămase fără stăpân să ajungă la azil. De asemenea, proiectul prevede și activitate de voluntariat. Astfel, sub supravegherea angajaților azilului, toți cei care iubesc animalele, inclusiv copiii, care își doresc un câine acasă, dar nu au posibilitate, își pot petrece timpul aici și să le poarte de grijă câinilor de la azil. Este de menționat faptul, că la azil periodic nimeresc și câini de rasă. La moment azilul găzduiește un buldog francez și un ciobănesc de rasă care își așteaptă viitorii stăpâni.
Totodată, în cadrul centrului de plasament a fost lansat serviciul ADOPTĂ-MĂ, care permite de a lua în adopție un câine pentru orice doritor. În acest sens a fost creată și o pagină de facebook. Aici sunt plasate poze cu fiecare animal, iar doritorii de a adopta un câine au posibilitatea să aleagă ce animal își doresc.
De menționat că, în prezent Orheiul – este unica localitate din Republica Moldova unde problema câinilor maidanezi este rezolvată în mod civilizat bazat pe un tratament omenesc față de animale. De la crearea azilului au fost găzduiți 170 de câini, dintre care 67 au fost adoptați de familii. Lucrările de construcție privind extinderea Centrului de Plasament urmează a fi inițiate în cel mai scurt timp.
Diana Munteanu
Am ramas placut surprinsa sa gasesc actualizarea acestei noutati in lista stirilor la ziua de azi.Tocmai ma framanta un gand cum sa ajung pe la acest adapost.E foarte bine ca ati postat si un numar de telefon,in nadejdea ca o sa-mi rezolv si problema mea.E laudabil ca aveti intentia sa va extindeti. Aceasta problema cu maidanezii este in toata tara. daca in iarna aceasta in ograda au venit de pe undeva 3 catei le-am mai dat ceva de mancare,dar nu i-am legat, ca nu sunt ai mei si nu am cum sa-i intretin ca plecam des de acasa.La telefon mi s-a raspuns, ca nu aveti spatii si ca este supraaglomerat.Ati facut un lucru f.bun , asa sa continuati ,fiind un bun exemplu si pentru altii.