În perioada 28-29 mai curent, angajații Secției prevenire a Direcției generale securitate publică a Inspectoratului General al Poliției, de comun cu reprezentanții Asociației Obștești „Uniunea pentru prevenirea HIV și Reducerea Riscurilor” (UORN), Asociației „Promo – LEX”, Institutului pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM), Rețelei Internaționale a Organelor de Drept și HIV (LEAHN), Fundației Soros-Moldova (FSM), precum și coordonatorul UNODC, reprezntanța Republicii Moldova, desfășoară instruirea angajaților Poliției, cu genericul „Implementarea activităților de prevenire și profilaxie HIV în mediul grpurilor cu risc sporit de infectare”.
Scopul atelierului este de a implementa și utiliza eficient în activitatea poliției prevederile Instrucțiunii metodice cu privire la intervenția Poliției în prevenirea și profilaxia HIV în mediul grpurilor cu risc sporit de infectare.
În cadrul instruirii sunt abordate tematici axate pe:
– Experiența internațională de interacțiune a organelor de drept cu consumatorii de droguri și organizațiile neguvernamentale active în domeniul;
– Legislația națională și internațională în domeniul consumului de droguri și HIV/SIDA;
– Rolul și sarcinile Poliției în prevenirea HIV/SIDA;
– Securitatea personală și profilaxia individuală în situațiile cu risc de infectare HIV sau alte boli hemotransmisibile.
De instruire beneficiază 21 polițiști, din 21 de Inspectorate de poliție teritoriale din țară, care, în calitate deformatori la nivel teritorial, ulterior vor transpune și efectua sesiuni de informare pe domeniul vizat, pentru colegii din subdiviziunea unde activează.
Dina Roșca