Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, l-a primit ieri, 23 februarie a.c., la Reședința de stat, pe Asaf Hajiyev, Secretar general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (AP CEMN), care se află într-o vizită de lucru în Republica Moldova.
Șeful statului a salutat acțiunile Adunării Parlamentare a CEMN în vederea transformării regiunii Mării Negre într-o regiune a păcii, stabilității şi prosperității și a reiterat interesul Republicii Moldova pentru procesul de cooperare economică cu țările riverane Mării Negre.
Președintele Timofti a arătat că în primul semestru al anului 2015, perioada în care președinția acestei organizații va fi exercitată de Republica Moldova, țara noastră își propune o agendă axată pe facilitarea comerţului, dezvoltarea infrastructurii transportului, cooperarea în domeniul turismului şi culturii, precum și dezvoltarea unei relaţii reciproc avantajoase cu UE.
Secretarul general al Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră, Asaf Hajiyev, a salutat desfășurarea în luna iunie a.c. la Chișinău a reuniunii plenare a Adunării Parlamentare a CEMN.
Părțile au menționat necesitatea impulsionării în cadrul organizației a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii transporturilor și în domeniul energetic, fapt care va permite conexiunea cu rețelele paneuropene și euroasiatice, precum și diversificarea surselor de energie.
Dina Roșca