Mişcarea Respect Moldova (MRM) îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu unele posibile scenarii negative ce pot fi implementate în contextul referendumului privind integrarea europeană a Republicii Moldova, anunţat de Preşedinta Maia Sandu pentru toamna anului curent.
Potrivit formațiunii, ideea integrării europene nu are alternativă şi Republica Moldova trebuie să depună maximum de eforturi pentru a deveni cât mai repede parte a marii familii a Uniunii Europene.
„Totodată, există suficient temei pentru a presupune că forţele ostile integrării europene a Republicii Moldova vor folosi preconizatul referendum pentru a compromite respectiva idee. Aceste forţe nu o dată au cerut organizarea unui referendum privind vectorul politicii externe, scopul lor fiind clar – de a demonstra că vocaţia Republicii Moldova este nu europeană, ci euro-asiatică. Avem tot temeiul să presupunem că respectivele forţe îşi vor uni acum eforturile şi, promovând ample campanii de dezinformare şi manipulare, vor încerca să determine eşecul referendumului de integrare europeană a RM. Iar un eventual eşec le va da motive să declare că procesul de integrare europeană trebuie oprit, deoarece nu e susţinut de majoritatea cetăţenilor” – se spune în declarația partidului.
Pentru a evita aceste posibile scenarii proaste pentru viitorul european al Republicii Moldova, Mișcarea Respect Moldova consideră absolut necesar ca formaţiunile cu adevărat proeuropene să se aşeze la masa de discuţii şi să stabilească un plan de acţiuni comune privind referendumul din toamnă.
„Se impune crearea unui Comitet coordonator al forţelor cu adevărat pro-europene în contextul referendumului, astfel fiind diminuate la maximum riscurile unui eventual eşec al acestuia. Mişcarea Respect Moldova face apel la responsabilitate şi maturitate politică, de care trebuie să dea dovadă forţele cu adevărat pro-europene. Miza este prea mare şi interesele politice înguste sau partinice nu trebuie să prevaleze asupra intereselor naţionale. E nevoie de un dialog larg între toate forţele politice pro-europene și întreaga societate civilă. Numai astfel ne vom asigura că referendumul va reuși”, a subliniat formațiunea.