Ministrul în exercițiu al Justiției, Oleg Efrim, a avut ieri întrevedere cu o delegaţie a Congresului Statelor Unite ale Americii, condusă de congresmanul Bob Goodlatte, Preşedintele Comitetului Judiciar. În cadrul discuțiilor, oficialii au abordat principalele aspecte ce ţin de reforma justiției, fiind trecute în revistă realizările şi schimbările pozitive care au avut loc în sistemul judiciar, problemele din domeniile securităţii cibernetice și traficului de ființe umane. La întrevedere a fost prezent și adjunctul procurorului general, Iurie Garaba.
Ministrul Oleg Efrim și-a exprimat recunoștința pentru interesul și sprijinul constant oferit de Statele Unite ale Americii în implementarea și promovarea reformelor din justiție. ”Statele Unite, alături de Uniunea Europeană, sunt unul dintre principalii susținători ai reformei sistemului judiciar. Îmi exprim gratitudinea față de Ambasada SUA la Chișinău, agențiile SUA în Republica Moldova și personal față de Domnul Ambasador William Moser, care susține reformele demarate în Republica Moldova și cu ajutorul căreia am reușit să implementăm un șir de acțiuni prevăzute în Strategia de reformare a sectorului justiției, printre care instalarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor în instanțe și asigurarea înregistrării audio a ședințelor de judecată”, a subliniat ministrul în exercițiu al Justiției.
În contextul discuțiilor, Oleg Efrim a comunicat congresmenilor americani despre obiectivele atinse în cadrul reformei justiției. “Începând cu anul 2009, lupta cu corupția și asigurarea integrității actorilor din justiție au devenit obiective majore pentru Republica Moldova. În anul 2011, Parlamentul a votat în unanimitate Strategia de reformare a sectorului justiției, după care a urmat adoptarea unui pachet amplu de legi anticorupție, care prevede ridicarea imunității judecătorilor și sancțiuni mai aspre pentru acte de corupție, instituirea confiscării extinse, testarea integrității profesionale a funcționarilor publici. Aplicarea legilor dau rezultate. Doi judecători au fost condamnați, la 7 și respectiv 8 ani de închisoare, pentru acte de corupție. Nu pot spune dacă e mult sau puțin, dar mă bucur că judecătorii încep să înțeleagă că nu pot fi mai presus de lege. O treime dintre judecători au plecat din sistem, iar în locul lor au venit oameni noi, cu viziuni noi”, a mai spus ministrul Oleg Efrim.
De asemenea, ministrul Justiției a vorbit și despre transformările care au loc în domeniul justiției juvenile, a respectării drepturilor omului. Oleg Efrim și-a exprimat speranța că în curând va demara și reforma procuraturii.
Congresmenii americani au apreciat înalt reformele din sistemul judiciar și politicile promovate de Ministerul Justiției în vederea edificării unui stat de drept, fără corupție. ”Procurorii și judecătorii din Statele Unite ale Americii sunt mândri de succesele obținute de dumneavoastră în reformarea justiției. Vă felicităm și vă încurajăm să continuați ceea ce ați început, pentru că rezultatele sunt vizibile”, a adăugat congresmanul Tom Marino. Oficialii americani au dat asigurări că Guvernul Statelor Unite ale Americi va susține în continuare reformarea sistemului judiciar și va oferi asistența necesară în acest sens.
Membrii delegaţiei au venit în Republica Moldova din numele Comisiei judiciare a Camerei Reprezentanţilor din SUA și s-au aflat în țara noastră timp de o zi. Oficialii au avut întrevederi cu ministrul în exercițiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean, și directorul Centrului pentru combaterea traficului de persoane din cadrul MAI, Ana Revenco.
Doina Secrieru