Proaspăt numit în funcție, noul pretor al sectorului Râșcani, Nicolae Balaur a venit cu un mesaj special către concitadini.
„Conștient de responsabilitatea asumată pentru exercitarea funcției de demnitate publică, țin să vă comunic despre deschiderea și disponibilitatea de a conlucra cu fiecare din Dumneavoastră în vederea asigurării continuității bunelor practici din sectorul administrat, dar și întru îmbunătățirea stării de lucruri la prestarea serviciilor publice pe fiecare domeniu: edilitar-gospodăresc, social-economic, ordine publică, cultură, tineret și sport, precum și exercitarea noilor atribuții ale entității publice pe domeniile de combatere a construcțiilor neautorizate și a comerțului stradal ilegal”, se spune în mesaj.
Nicolae Balaur spune că are certitudinea că, împreună cu cetățenii, va reuși să promoveze imaginea și interesele sectorului Râșcani ca parte componentă a unui întreg – municipiul Chișinău.
El i-a invitat pe orășeni să comunice cu el și prin intermediul paginii web: www.rascani.md, dar și în orele de audiență (în zilele lucrătoare de luni, cu începere de la ora 14.00). Pretorul a mai menționat că poate fi contactat și pe facebook.
Dina Roșca