Reprezentanții Consiliului raional Criuleni, în frunte cu președintele raionului Vitalie Rotaru au participat în premieră, la Conferința Internațională de Turism a Dunării, ediția a VII-a, care s-a desfășurat în Austria, perioada 3-6 decembrie. Invitația vine din partea președintelui Comisiei de Turism a Dunării din Austria, Gerhard Skoff.
După ce a fost găzduită de orașele Budapesta, Bratislava, Linz și București, în acest an, Conferința Internațională a fost organizată în orașul Krems, Austria. La eveniment au participat reprezentanți ai țărilor cu ieșire la Dunăre, precum Germania, Austria, Slovacia, România, Bulgaria, Ungaria, Sirbia, Oficiul Național de Turism și Comisia de Turism a Dunării, din Austria.
Președintele Comisiei de Turism a Dunării din Austria, Gerhard Skoff și-a exprimat dorința ca Republica Moldova să adere la această Asociație pentru a iniția proiecte, menite să dezvolte turismul rural național.
La rândul său, președintele raionului Criuleni, Vitalie Rotaru l-a invitat pe Gerhard Skoff în Moldova, ca să viziteze zonele pitorești de pe malul Nistrului.
Scopul Conferinței a fost de a stimula diverse programe și proiecte, menite să dezvolte în continuare turismul de pe Dunăre și de a atrage turiști atât interni cât și externi.
Republica Moldova a participat pentru prima dată la Conferința Internațională de Turism a Dunării. Reprezentanții Consiliului raional au făcut schimb de idei și informații, în promovarea turismului rural, conform standardelor europene.
Conform datelor statistice, în total aproximativ un milion de turiști călătoresc pe Dunăre într-un an de zile.
Elena Ivanov