Oamenii de afaceri s-au arătat dornici de a investi în reparația drumurilor, dar și renovarea căilor ferate din Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de un grup de oameni de afaceri din China, astăzi, 23 august 2016, la o întrevedere cu ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc, șefii direcțiilor, dar și ale întreprinderilor subordonate MTID.
Potrivit unui comunicat al MTID, în cadrul discuțiilor, Iurie Chirinciuc le-a prezentat oamenilor de afaceri care sunt cele mai importante proiecte din cadrul MTID ce necesită a fi dezvoltate.
Este vorba de construcția autostrăzii Ungheni-Chișinău-Odesa, pe teritoriul Republicii Moldova, care va avea o lungime de aproximativ 200 de kilometri și o lățime de patru benzi. Construcția căreia presupune mijloace financiare de peste 05, miliarde de dolari.
Un alt proiect important este renovarea Aeroportului Internațional Bălți. Astfel, până la finele anului urmează să fie efectuat un studiu de fezabilitate pentru a se vedea care va fi numărul persoanelor ce va călători prin acest Aeroport, dar și terenul necesar pentru reconstrucția pistelor, dar și a terminalului. Costul acestui proiect se aproximează la 20 de milioane de euro.
Ultimul proiect este reconstrucția șoselei de centură a municipiului Chișinău. Acum, aici au loc lucrări de construcție pe o porțiune de șapte kilometri, care leagă șoseaua Balcani de oralul Ialoveni. Dar, urmează a fi construite sectoare de drum de la zero, dar și renovarea altora. Acest proiect va costa 200 de milioane de euro. Reprezentanții companiei „China Construction Eighth Divission Co Ltd.” urmează să meargă mâine, 24 august 2016, într-o vizită de documentare pe Aeroportul din Bălți.
De asemenea, ei s-au arătat interesați și de construcția autostrăzii, dar și de modernizarea Portului Internațional de Mărfuri și Pasageri din Giurgiulești. Așa că până la sfârșitul acestei săptămâni să efectueze o vizită și în sudul Republicii Moldova.
Ministrul Transporturilor și infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc i-a îndemnat pe oamenii de afaceri să participe la licitațiile care se vor organiza pe viitor, și chiar s-a arătat mulțumi că tot mai multe companii mari din străinătate vor să investească în Moldova. Compania China „China Construction Eighth Divission Co Ltd.” este a 27 ca mărime din 500 cele mai mari de pe glob, până în prezent au avut numeroase contracte în mai multe țări ale lumii precum SUA, Singapore, dar și în Qatar.
Elena Ivanov