Primarul comunei Dângeni a fost nevoit să facă un apel prin intermediul internetului, către toți cei care refuză să lucreze. Cătălin Rotundu a publicat un mesaj prin care aduce la cunoștință faptul că este supărat căci până în prezent s-au înregistrat doar 11 persoane interesate, deși sunt puse la dispoziție 50 de locuri de muncă.

”Deși am anunțat public și în mod repetat că în comuna a venit un angajator important la nivel de județ, care recrutează forța de muncă în domeniul confecțiilor, sunt supărat că până astăzi (n.r. – 24 noiembrie 2014) s-au arătat interesate să lucreze un număr de numai 11 persoane, deși oferta este de 50 locuri de muncă”, le-a transmis Cătălin Rotundu.

”Dragi concetățeni și mă adresez în mod special persoanelor mai tinere, va rog să înțelegeți că trebuie să învățăm să avem fiecare o meserie și să lucrăm undeva, nu se mai poate trăi pe spatele părinților sau din ajutoare sociale”, a scris pe contul său de Facebook, primarul comunei Dângeni.

sursa: obiectiv.info