Speakerul Andrian Candu a votat pentru un președinte care să consolideze societatea și să fie parte a agendei de reforme promovate de Parlament și Guvern, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
„Îmi doresc ca președintele să reușească să consolideze societatea și instituțiile statului, așa cum e prevăzut în Constituție, și să fie parte a agendei de reforme pe care și-o propune Parlamentul și Guvernul. Președintele poate fi un imbold atât pentru majoritatea parlamentară, cât și pentru Guvern, să pună presiunea necesară, potrivit competențelor constituționale, încât să reușim ceea ce ne propunem să facem pentru țară și pentru cetățeni”, a declarat Andrian Candu la ieșirea din secția de votare.
Președintele Parlamentului a încurajat cetățenii să participe la vot și să aleagă un președinte care să rămână în istorie prin muncă, dedicație și reușita de a consolida societatea.
”A fost o campanie grea, care a divizat societatea. Sper că cetățenii vor lua o decizie bună astăzi și îi încurajez să participe la vot pentru că acesta este cel mai important instrument prin care participă ei în administrarea țării”, a menționat Speakerul.
Diana Munteanu