Peste 300 de locuitori ai raionului Soroca se află, la acest moment, sub supravegherea medicilor de familie, dintre care 117 sunt în carantină. Aceasta au comunicat autoritățile locale, în cadrul ...
Apelul Primarului de Soroca, către locuitori: „O soluție în această situație este de a rămâne acasă”
Peste 300 de locuitori ai raionului Soroca se află, la acest moment, sub supravegherea medicilor de familie, dintre care 117 sunt în carantină. Aceasta au comunicat autoritățile locale, în cadrul ...
Astă-noapte a decedat cea de-a doua pacientă confirmată cu Coronavirus. Informația a fost comunicată de ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
„Această pierdere trebuie să ne solidarizeze la nivel de ...
Primăria municipiului Hâncești, în comun cu Î.M. “REGIA ARA”, au efectuat măsuri de dezinfectare a stațiilor auto, a terenurilor de joacă, a terenului de sport din parc și băncilor din ...
Primarul orașului Ialoveni, Sergiu Armașu, declară că actualmente, trăim cu toții o perioadă foarte complicată, dar și foarte responsabilă, determinată de pericolul invizibil al unei infecții globale, care pune la ...
În cadrul unui interviu pentru „Moldstreet”, Vadim Ceban, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, a vorbit despre planurile de investiții ale SA „Moldovagaz” în acest an.
„Planul de investiții a ...
Încă un caz de infecție cu COVID-19 a fost depistat în Republica Moldova. Este vorba despre un caz de import din Italia.
În urma ședinței Centrului Unic de Comandă, ministra Sănătății, ...
Parlamentului a adoptat, acum câteva minute, proiectul de hotărâre privind declararea stării de urgenţă în Republica Moldova, în legătură cu pandemia de COVID-19.
Astfel, s-a declarat stare de urgenţă pe întreg ...
În cadrul unui interviu pentru „Moldstreet”, Vadim Ceban, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SA „Moldovagaz”, fiind întrebat despre realizările din primele sale şase luni de mandat, s-a referit inclusiv ...
100 mii de lei va transfera SA „Moldovagaz” în contul bancar special, deschis curent de către Primăria Municipiului Chișinau, informează PROVINCIAL cu referire la un comunicat de presă.
„Un ordin în ...
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon afirmă că, „în aceste zile vorbim mult despre lucrurile complicate care se întâmplă pe fondul crizei pandemice, suntem bombardați cu știri alarmante de peste tot, ...



















