Parlamentul de legislatura a XII-a a fost legal constituit. La ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a au participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, membrii Curții Constituționale, ai ...
Parlamentul de legislatura a XII-a a fost legal constituit. La ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a au participat Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, membrii Curții Constituționale, ai ...
Noul Parlament s-a întrunit în ședință de constituire, conform decretului semnat de șeful statului.
Ședința va fi prezidată de decanul supleant de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi. La ...
În noaptea de 22 octombrie 2025, pompierii din nordul țării au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în orașul Briceni, pe strada Krîlov 7.
Apelul la Serviciul 112 ...
Consiliul de Etică al Ministerului Educației și Cercetării propune retragerea gradelor didactice și manageriale pentru două cadre didactice, ca urmare a constatărilor privind încălcarea normelor de conduită și integritate profesională. ...
Programul UEFA Playmakers, implementat de Federația Moldovenească de Fotbal în parteneriat cu UEFA și Disney, continuă să aducă bucurie și inspirație fetițelor din întreaga țară. Recent, echipa Playmakers a efectuat ...
Un grup de 12 lucrători medicali din serviciul de urgență din stânga Nistrului și-au început recent sesiunea de perfecționare profesională la Chișinău. Indiferent de anii de experiență, doritorii de a-și ...
Procuratura informează despre pronunțarea recentă a trei sentințe de condamnare a trei persoane pentru conducerea mijlocului de transport în stare ebrietate cu grad avansat.
Astfel, prin sentința Judecătoriei Bălți cu sediul ...
Oficiul Medicilor de Familie Micleușeni a fost modernizat și eficientizat energetic în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al ...
Operatorul regional „Gospodăria Comunală Rîșcani” are nevoie de investiții urgente pentru a asigura servicii publice de calitate în domeniul alimentării cu apă și canalizare.
Un raport recent elaborat în cadrul proiectului ...
Administraţia Națională a Drumurilor anunță că, pe sectoarele de drumuri regionale, conform Anexei nr. 1 la Programul Fondului rutier 2025, lucrările de reparație a îmbrăcămintei rutiere continuă, cu un progresul ...



















