
Prim-ministrul Alexandru Munteanu efectuează astăzi, 11 decembrie, o vizită de lucru în raionul Călărași. În cadrul deplasării, șeful Executivului va avea întrevederi cu cetățenii, autoritățile publice locale, precum și cu reprezentanți ai mediului cultural și antreprenorial.
Agenda include o discuție cu producătorii locali de la Piața agricolă din orașul Călărași, vizita unei afaceri locale, dar și a proiectelor de dezvoltare a satului Sipoteni.
Premierul va avea o ședință de lucru cu autoritățile publice locale din raionul Călărași și cu reprezentanții serviciilor publice desconcentrate. Totodată, șeful Executivului va vizita o agropensiune și se va întâlni cu membrii ansamblului de dans „Codrenii” din orașul Călărași.
Vizita se înscrie în dialogul constant al Guvernului cu cetățenii și autoritățile locale, având drept scop monitorizarea implementării proiectelor și identificarea soluțiilor pentru dezvoltarea comunităților.



















