Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi, în ședință, eliberarea, iar, ulterior, și numirea reprezentantului Guvernului în Aeroportul Internațional Liber Mărculești, informează Provincial.
A fost eliberat din funcția de reprezentant al Guvernului în ...
Certificatul de origine preferențială va putea fi eliberat odată cu depunerea declarației vamale de export. De această facilitate vor beneficia, în premieră, agenții economici din regiunea transnistreană, înregistrați conform prevederilor ...
Primăria municipiului Strășeni a inițiat o consultare publică cu privire la proiectul de decizie pentru edificarea bustului lui Daniel Ciugureanu, comunică primăria orașului, informează Provincial.
Scopul proiectului este selectarea terenului pentru amplasarea plăcii comemorative ...
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI ieri 9 mai pompierii au fost solicitați de urgență să intervină la lichidarea unui incident produs pe traseul M3 în apropiere ...
În orașul Vadu lui Vodă, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a dat start taberei de vară Școala Securității cu genericul “Împreună reducem riscurile”.
Pe parcursul a două ...
În perioada 29 aprilie – 5 mai 2018, la invitația Preafericitului Părinte Sava, Mitropolitul Varşoviei şi al întregii Polonii și ÎPS Gheorghe, Arhiepiscopul de Wrocław și Szczecin, președinte al Ordinariatului militar ...
Centrul de Sănătate Publică din mun.Chişinău informează despre riscul apariţiei unor maladii infecţioase transmise prin intermediul căpuşelor în perioada estivală.
De la începutul anului curent, în mun.Chișinău, deja au fost ...
La Chișinău are loc Marșul Memoriei „Regimului nemuritor”, organizat de către Partidul Socialiștilor din Moldova (PSRM), cu prilejul Zilei Victoriei, transmite Provincial.
Coloana de participanți și automobile cu veterani s-a pornit ...
Astăzi, la Complexul Memorial „Eternitate”, a avut loc un eveniment cu ocazia Zilei Victoriei și comemorării eroilor căzuți în luptă, informează Provincial.
La ceremonia de comemorare au fost prezenți: Președintele Republicii ...
Deficit de magneziu. Iata cateva dintre functiile majore ale organismului in care este nevoie de magneziu:
Sintetizarea proteinelor, functionarea nervoasa, controlul nivelului de zahar din sange, eliberarea de neurotransmitatori, reglarea tensiunii ...