În rezultatul acțiunilor desfășurate de polițiștii din Soroca în cadrul operațiunii “Cascada” a fost descoperită activitatea ilegală a unor persoane, locuitori ai raionului Soroca, care ar fi desfășurat jocuri de noroc neautorizate.
La 13 noiembrie, într-un local din municipiul Soroca au fost surprinşi în flagrant 9 bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 59 de ani care jucau cărți cu bani.
Localul în care se practica activitatea ilegală, era închiriat de unul dintre ei, un bărbat de 52 de ani, care anterior ar fi folosit acest spațiu pentru comerț.
În timpul intervenției poliţiştii au depistat şi ridicat pachete cu cărți de joc și bani in sumă de peste 2000 de lei.
Din declarațiile participanților s-a stabilit că taxele percepute de la jucători variau de la 100 până la 500 de lei.
Prin urmare, activităţile au fost sistate, iar participanții au fost atrași la răspundere contravențională conform art. 356 din Codul contravențional.
Persoana vinovată de comiterea contravenției de desfășurare a jocurilor de noroc neautorizate se sancţionează cu amendă de până la 3000 de lei.
Totodată, participanților le-au fost întocmite procese verbale contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de prevenire și transmitere a infecției Covid-19.
Menționăm că toți jucătorii de cărți depistați în localul respectiv, anterior au fost cercetați penal pentru diverse infracțiuni. Unii dintre aceștia și-au ispășit pedeapsa în penitenciar.